Primul caz a avut loc la punctul de trecere a frontierei Sculeni. Un cetățean al Ucrainei de 18 ani avea asupra sa un permis de conducere cu semne de falsificare. El a declarat că a obținut actul anul trecut în Polonia, prin intermediari, cărora le-a achitat 800 de euro, notează Noi.md.Un permis de conducere, o licență de transport și o asigurare auto - toate cu indici de falsificare - au fost găsite asupra a trei persoane la trecerea frontierei de stat. Două dintre acestea au recunoscut că și-au cumpărat actele.
La fel, în punctul de trecere a frontierei Cahul, polițiștii de frontieră au efectuat verificări minuțioase asupra unei asigurări auto lituaniene, deținută de un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU). Acesta a declarat că își procurase documentul prin intermediari, achitînd peste 100 de euro.
Pe numele persoanelor implicate au fost întocmite acte de constatare a unei ilegalități, documentele fiind transmise spre examinare. Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
Adăuga comentariu