X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

Directorul Spitalului Raional Cahul, trimis în judecată

1 apr. 2022,, 18:00   Societate
2937 0

La 28 martie 2022, Procuratura Anticorupție, Oficiul Sud a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a directorului IMSP Spitalul Raional Cahul, pentru săvîrșirea infracțiunii de exercitarea atribuțiilor în sectorul public în situație de conflict de interese.

Mai exact, persoana vizată este învinuită că, în perioada 2018-2021, exercitînd funcția de director al IMSP Spitalul Raional Cahul, avînd scopul obținerii directe cît și indirecte a unor avantaje patrimoniale pentru sine și persoane apropiate, ar fi adoptat acte administrative, ar fi încheiat direct acte juridice, ar fi luat decizii și ar fi participat la luarea deciziilor, în vederea obținerii directe cît și indirecte a unor avantaje patrimoniale, pentru soția sa, în suma totală de 667.477 lei și pentru socrul său, în suma totală de 421.023 lei, transmite Noi.md cu referire la agora.md.

Potrivit procurorilor, acțiunile acestuia s-au manifestat prin emiterea unor ordine, prin care i-ar fi stabilit soției și socrului acestuia, angajați și ei în aceeași medicală, un spor la salariu, în mărime de 50%, 75% și respectiv 100%.

La fel, din funcția deținută de director al instituției medicale, persoana vizată ar fi încheiat contracte de prestări servicii cu soția sa, în cadrul unor acorduri de parteneriat cu altă instituție medicală din străinătate, pentru ce soția sa ar fi fost remunerată cu mijloace financiare în sumă de 464.008 lei și respectiv 3.000 dolari SUA, echivalentul a 51.643 lei.

În privința directorului Spitalulului Raional Cahul a fost aplicată măsura preventivă, sub formă de obligația de a nu părăsi țara, pe un termen de 60 de zile.


De asemenea, a fost aplicat sechestru asupra bunurilor deținute cu drept de proprietate, și anume: cota-parte de ½ din proprietatea comună în devălmășie, asupra unui autoturism; cota-parte de ½ din proprietatea comună în devălmășie pentru o încăperea locativă și respectiv cota-parte de 1/3 pentru altă încăpere locativă.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?