Perchezițiile au fost efectuate în baza ordonanței motivate a organului de urmărire penală.
Procurorii anticorupție au descins cu percheziții la ex-magistratul vizat, numai după obținerea acordului prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, în condițiile specificate expres în art.52 alin.(2) din Legea cu privire la avocatură nr.1260/2002, luînd în considerare faptul că, după încetarea raporturilor de muncă în calitate de magistrat, ultimul și-a reluat activitatea de avocat.„Deși procurorii anticorupție pe data de 5 aprilie au înaintat demers în adresa Consiliului Uniunii Avocaților în vederea obținerii acordului prealabil pentru efectuarea perchezițiilor, iar dispozitivul deciziei a fost emis pe 7 aprilie, numai la insistența procurorilor anticorupție dispozitivul deciziei a fost transmis procurorilor, abia pe 11 aprilie. Astfel, în rezultatul perchezițiilor efectuate la ex-magistratul vizat, procurorii nu au depistat și ridicat careva obiecte și documente relevante pentru cazul examinat”, informează Procuratura Anticorupție.
Ex-magistratul a fost citat la Procuratura Anticorupție, unde urmează să fie audiat în calitate de bănuit în săvîrșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită.
La această etapă, în privința ex-magistratului nu a fost aplicată nici o măsură procesuală de constrîngere.
„La moment, în cadrul cauzei penale vizate supra, se efectuează mai multe acțiuni de urmărire penală pentru asigurarea investigării complete, obiective și sub toate aspectele a circumstanțelor cazului sesizat. Despre măsurile suplimentare întreprinse și soluția dispusă pe caz, vom reveni ulterior cu informații suplimentare”, precizează PA.
Adăuga comentariu