Cursa nu este anunțată pe site-ul Aeroportului Internațional Chișinău.
După jumătate de oră la sol pe aeroportul din Turcia, avionul a făcut drum întors spre Chișinău, iar peste aproximativ două ore a operat cursa regulată a companiei Air Moldova pe traseul Chișinău-Istanbul. Aeronava companiei armene care a operat cursa este de model Boeing 737-55S și a fost închiriată de mai multe ori în ultima perioadă de compania Air Moldova.Aeroportul Tekirdag Corlu este un fost aeroport militar, care din 1998 este deschis pentru zboruri civile. Zilnic, de pe aeroporul respectiv nu sînt operate decît cîte 1-2 zboruri.
Din informațiile plasate pe portalul flightradar24.com, care monitorizează zborurile de pasageri de pe tot globul pămîntesc, denotă că această cursă a fost una charter și nu regulată.
Pe pagina oficială a Aeroportului Internațional Chișinău, acolo unde sînt indicate toate zborurile, nu se găsesc informații despre cursa Chișinău-Tekirdag, iar pe flightradar nu este menționată destinația inițială a cursei, ci doar faptul că acel avion a decolat la ora 11.40 din Chișinău.
Pe același site însă, vedem că avionul a făcut cale întoarsă spre capitala R. Moldova de pe Aeroportul militar Tekirdag Corlu. Totuși, deși nu este indicată destinația inițială a aeronavei, pe site poate fi vizualizat traseul avionului, care a pornit din Chișinău spre orașul din Turcia la ora 11.40.
Solicitați de Noi.md, reprezentanții aeroportului nu au dorit să ne ofere detalii despre zbor.
Adăuga comentariu