„Este o situație complicată nu doar în R. Moldova, dar și în toată lumea. Pentru noi, ca și guvernare, nu putem să acceptăm un preț de la Gazprom mai mare decît le este oferit altor țări care semnează contracte pe termen lung, asta este inacceptabil pentru noi”, a declarat Radu Marian.
„Chiar dacă va fi mai scump, pe termen scurt, dar aceste procurări care au avut loc în ultimele zile demonstrează că noi sîntem gata să cumpărăm din surse alternative și este un moment important și istoric pentru Republica Moldova”, mai susține deputatul PAS.De asemenea, în cadrul aceleiași emisiuni, Sergiu Tofilat, vicepreședintele Partidului Schimbării a spus că discuțiile actuale cu Federația Rusă privind aprovizionarea cu gaz a țării noastre pot fi comparate cu negocierile din anii precedenți. El a menționat că atunci cînd în Republica Moldova era la guvernare un partid pro-rus, Gazprom „nu a avut întrebări cu datoria la gaz, cu formula de calcul, nu existau probleme”.
După ce la guvernare a venit un partid cu orientare pro-europeană, gata, Gazprom și-a schimbat atitudinea, ne-au majorat prețul de patru ori și ne-au trecut la prețuri speculative, de bursă. Asta s-a făcut intenționat, Gazprom s-a folosit de situația actuală cu prețurile mari la gaz”, a declarat Sergiu Tofilat.
Luni, 25 octombrie, Guvernul a anunțat că a semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaz între compania de statEnergocom și compania poloneză PGNiG. Aceasta reprezintă prima achiziție de gaz din surse alternative din istoria Republicii Moldova. Achiziția de probă vine să testeze capacitatea de import a gazului din surse alternative și vine să balanseze presiunea joasă în sistemul aprovizionării cu gaze naturale.
Menționăm că joi, 28 octombrie, în cea de-a patra rundă de licitații lansată de Energocom, pentru achiziționarea a 1,5 milioane m3 de gaze naturale în R. Moldova, drept furnizor și partener în asigurarea securizării energetice a țării se numără și compania ucraineană Natfogaz.Reamintim că, săptămîna trecută, în 22 octombrie, în țară a fost instituită stare de urgență în sectorul energetic, după ce autoritățile nu au reușit să încheie un nou contract cu Gazprom.
Adăuga comentariu