Cu acest prilej, şeful statului Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare credincioşilor.
"Sfîntul Nicolae este cinstit atît de Biserica Ortodoxă, cît şi de cea Romano-Catolică și este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor şi al celor acuzaţi pe nedrept.
Pentru mine această zi este şi o sărbătoare de familie, Sfîntul Nicolae fiind ocrotitorul casei mele, iar feciorul mezin poartă numele Nicolae pe care l-a purtat și regretatul meu tată.
Adresez sincere felicitări tuturor celor botezaţi cu numele Nicolae. Îi felicit pe locuitorii oraşelor şi satelor care astăzi sărbătoresc Hramul. Doresc locuitorilor ţării noastre prosperitate, liniște sufletească şi sărbători fericite!" - a scris președintele pe pagina sa de facebook.
Adăuga comentariu