Autorul proiectului, deputatul neafiliat Vladimir Cernat, mai propune ca în cazul autovehiculelor de tip hibrid taxele să fie micșorate cu 50 la sută, pentru persoanele fizice și juridice. Potrivit autorului, este necesară îmbunătățirea cadrului legal în vederea stimulării achiziției de automobile electrice și hibride în Moldova. Promovarea acestui tip de mașini va duce în cele din urmă la diminuarea gradului de poluare, a argumentat Cernat.
Potrivit deputatului, în prezent Codul fiscal al Republicii Moldova nu conține reglementări clare în privința taxei pentru folosirea drumurilor de către mașinile electrice. În acest sens, el a făcut referire la legislația statelor UE, unde posesorii vehiculelor hibride și electrice beneficiază de mai multe facilități fiscale.„Considerăm oportun de a facilita în Republica Moldova accesul la acest tip de autovehicule”, a punctat autorul.
Proiectul pentru modificarea și completarea Codului fiscal urmează a fi supus dezbaterilor în Parlament.
Adăuga comentariu