X 
Cutremure stiri: 506

Cum vor fi marcate sărbătorile de la sfîrșitul lunii august

24 aug. 2020,, 14:13   Societate
2721 0

Conducerea de vârf a țării a discutat astăzi, 24 august, despre evenimentele dedicate sărbătorilor naționale de la sfârșitul acestei luni. Potrivit premierului, Ion Chicu, din cauza pandemiei, aceste sărbători se vor desfășura într-un format restrâns, transmite IPN.

Șeful executivului a declarat că, la sfârșitul lui august, urmează cele mai frumoase sărbători, inclusiv cea mai importantă sărbătoare a statului – Ziua Independenței. Acestea vor avea loc cu respectarea tuturor normelor sanitare și epidemiologice.

Ion Chicu a menționat că săptămâna trecută a fost cu cele mai multe cazuri COVID-19 confirmate, de la începutul pandemiei. În opinia sa, acest lucru a fost generat de nerespectarea regulilor, de către toată lumea. Potrivit lui, dacă se va continua în acest mod creșterea numărului de infectări, autoritățile vor fi nevoite să vină cu restricții.

La sfârșitul lunii august, bugetarii vor avea o minivacanță de cinci zile. Angajații din sistemul public vor avea liber de pe 27 august, când este marcată Ziua Independenței, până pe 31 august – sărbătoarea „Limba noastră”. Conform unei hotărâri de Guvern, ziua de 28 august este declarată zi de odihnă. Aceasta a fost recuperata pe 22 august.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав