De această părere este expertul independent, fostul vicepremier, ex-ministru al Economiei Moldovei, Alexandr Muravschi, transmite Noi.md.
"Stimați conducători și pur și simplu membri ai CALM. Cu mulți dintre voi ne cunoaștem foarte bine și am colaborat fructuos. Știu cît de mult ați făcut și faceți pentru consolidarea organelor administrației publice locale, îmbunătățirea eficienței lor de lucru, consolidarea autonomiei lor și extinderea competențelor cu scopul reacționării și mai operative și eficiente la necesitățile cetățenilor. Autoritățile administrației publice locale reprezintă prima frontieră a puterii cu care se confruntă cetățeanul în viața și activitatea sa de zi cu zi. De aceea, înțeleg foarte bine dorința dvs. de a avea și de a consolida cooperarea fructuoasă cu toate ramurile puterii. Cu toate acestea, CALM, așa cum am discutat de mai multe ori cu dvs., nu este un ONG obișnuit, ci de asemenea o parte a piramidei puterii statului. Este, de asemenea, un reprezentant al structurilor puterii, doar de un alt nivel", a scris Alexandr Muravschi.
Potrivit lui, anume din această cauză el nu poate împărtăși entuziasmul CALM cu privire la semnarea acordului de cooperare cu președintele.
"Sau vreți o atitudine oarecum specială față de dvs.? Pe ce bază? Atunci haideți să organizăm mîine semnarea unui acord între președinte și Federația Națională a Sindicatelor. Căci interesele muncitorilor sînt mai presus de toate, chiar și de interesele CALM. Dar cum rămîne cu patronatele? Președintele ar trebui să semneze un acord și cu ei, pentru că este vorba despre business care oferă oamenilor bani și achită impozite. Și apoi, dacă va începe să semneze acorduri, atunci președintele va trebui să semneze și cu Parlamentul și cu Guvernul. (...) Dar cine nu va putea merge la palat și să semneze un acord, aceia vor fi dezavantajați?
Deci, dragi prieteni de la CALM și alții. Gîndiți-vă cum vom trăi: conform Constituției și legii sau conform acordurilor? Acestea sînt lucruri elementare și să explice acest lucru președintelui trebuia consilierul pe probleme juridice. Dar se vede că ea este doar o persoană bună cu o reputație impecabilă", a spus în concluzie Alexandr Muravschi.
Adăuga comentariu