O casă izolată termic vă ajută să salvați pînă la 25% din costurile pentru încălzire, deoarece mai puține schimbări de temperatură duc la reducerea umidității și menținerea unui confort maxim acasă. Astfel, trebuie să ținem cont de niște lucruri simple:
- Izolarea exterioară este o investiție de durată care costă binișor, dar în timp o să-i vedeți beneficiile. Alegeți materiale cu o transmisie termică redusă, ca să puteți evita pierderile de căldură iarna, dar și materiale cu o inerție termică destul de mare, pentru un mediu răcoros vara;
- Izolarea internă, este mai puțin costisitoare, dar vine cu riscul de a reduce volumul casei. Aceasta se realizează de obicei prin fixarea panourilor de gips-carton și a foilor de material izolator pe pereții interiori;
- Nu uitați de acoperiș. Izolarea acestuia nu este nici complicată, nici prea costisitoare dar poate reduce consumul de energie cu pînă la 45%;
- Și nu în ultimul rînd, alegeți cu grijă ușile și ferestrele. Găsiți cele mai eficiente opțiuni pentru casa Dvs. și bucurați-vă de o atmosferă minunată.
Adăuga comentariu