Rata de promovare constituie 23% și procesul de evaluare trebuie continuat, declară ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, transmite deschide.md.
Ministrul Justiției a specificat că 16 judecători au fost respinși iar în cazul altor șapte magistrați Comisia Pre-Vetting se va expune în scurt timp.„Astfel la moment rata de promovare a integrității judecătorilor constituie circa 23%. Iar rata celor care nu au promovat testul de integritate este 76%. Pe de altă parte, vedem mai multe decizii extrem de dubioase luate de judecători. Nu vreau să le enumăr, că s-a scris mult despre asta”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Justiției a opinat că „procesul de evaluare trebuie continuat și accelerat”. Aceasta ar fi o cale corectă. „Soluții imediate și magice nu există”, mai scrie Litvinenco.
Litvinenco promite că în scurt timp Ministerul Justiției va propune măsuri concrete pentru accelerarea procesului de evaluare.
Adăuga comentariu