Rezultatele votării urmează să fie aprobate miercuri, 13 aprilie, de către Consiliul pentru Dezvoltarea Strategică Instituțională al academiei. După care, decizia urmează a fi confirmată de Ministerul Educației și Cercetării, în decurs de cel mult trei luni.
Alexandru Stratan este profesor universitar, membru-corespondent al Academiei de Științe din Moldova, directorul Institutului Național de Cercetări Economice.
La funcția de rector al ASEM a mai candidat și Larisa Dodu-Gucea, decanul Facultății Relații Economice Internaționale de la ASEM.
Grigore Belostecinic, care este rector al ASEM de 20 de ani, de această dată nu și-a înaintat candidatura. „Am fost la conducerea academiei o perioadă lungă de timp. Mai tîrziu sau mai devreme, trebuie să spunem gata. Eu am decis să spun acum. Să vină alții mai tineri decît mine, care să facă lucrurile mai frumos și mai bine decît mine”, a declarat Grigore Belostecinic.
Adăuga comentariu