„Acest subiect a fost discutat chiar astăzi, la nivelul țărilor UE. R. Moldova se regăsește printre acele țări, cetățenii cărora pot intra în UE dacă au test negativ la COVID sau dacă au certificat de vaccinare cu un vaccin recunoscut în spațiul european.
Deci cei care s-au vaccinat cu un vaccin recunoscut de Agenția Europeană pentru Medicamente vor putea să prezinte acest document”, a spus Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV.
Menționăm că pînă astăzi, Turcia, Ungaria, Ucraina și Georgia sînt țările cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare.
În același timp, vă reamintim că există deja în UE țări care au decis să deschidă într-o singură direcție intrarea liberă pentru turiștii moldoveni din Moldova. Acestea sînt România, Spania, Germania și Ungaria, precum și Albania, Muntenegru și Macedonia, care nu sînt membre ale UE.
În urma deciziei luate de UE, cetățenii Republicii Moldova speră că astfel de destinații îndrăgite precum Grecia și Italia își vor deschide hotarele și pentru turiștii moldoveni.
Listă statelor deschise pentru moldoveni o găsiți aici.
Adăuga comentariu