Despre aceasta a anunțat ambasadorul Moldovei în Belarus, Viktor Sorocean, menționînd că expoziția a fost organizată în perioada 6-10 februarie la centrul expozițional național ”Belexpo”.
La expoziție au participat 37 de țări din Europa, CSI, Asia, și din Lumea arabă. Sloganul expoziției a fost "Mai mult decît o carte".
Printre țările participante, după o lungă pauză, Moldova a fost reprezentată de un stand separat, pentru care vizitatorii au manifestat un interes deosebit. Pe standul R. Moldova au fost incluse 44 de ediții ale autorilor moldoveni.
O atenție deosebită a fost acordată cărților despre Maria Biesu, despre istoria Moldovei, celor dedicate colecției numismatice a Moldovei, bucătăriei, vinurilor moldovenești și traseelor turistice ale Moldovei. Publicațiile științifico-didactice și dicționarele s-au bucurat, de asemenea, de succes.
Standul moldovean a fost vizitat de deputați ai parlamentului belarus, membri ai Uniunii Scriitorilor și reprezentanți ai editurilor din Rusia.
Ambasadorul Republicii Moldova în Belarus a menționat că în cadrul expoziției de la Minsk au avut loc numeroase evenimente tematice, compoziții literare și seminarii. În aceste zile, expoziția de cărți a fost vizitată de 62 de mii de oameni. "Concluzia principală - cartea este solicitată", a subliniat el.
Adăuga comentariu