X 
Cutremure stiri: 502

Care-s cele mai populare nume în Republica Moldova

1 ian. 2020,, 10:30   Societate
17519 0

În 2019, rata natalității a crescut în ţara noastră. În 11 luni, de la 1 ianuarie pînă la 30 noiembrie, s-au înregistrat peste 41 de mii de nou-născuți, cu aproape 6 mii mai mult decît în tot anul trecut.

Interesant este şi trendul onomastic, care se schimbă de la an la an.

În 2019, cel mai popular nume pentru băieţi a fost David. 791 de bebeluşi au primit acest nume. Urmează 667 de băieţi cu numele Matei şi 636 botezaţi Maxim. Topul e completat de 588 de bebeluşi Alexandru şi Bogdan, 565 de băieţei.

Cel mai popular nume feminin rămîne şi în 2019, Sofia - 940 de fetiţe au fost înregistrate cu acest nume. Urmează 690 de Amelia, 598 de Daria, 524 Anastasii şi 480 de Maria.

Și prenume mai neobişnuite, precum Adomir-Nistor, Cengiz, Eros, Hamlet, Lionel, Asen, Renesme și chiar... Şeherezada.


Ettel are 9 ani, iar numele ei neobişnuit i-a uimit pînă şi pe cei de la Oficiul de Stare Civilă.

"Cînd am mers să o înregistrăm, toţi erau uimiţi: ce fel de nume este ăsta, de unde, cum se scrie? Noi în prealabil am căutat, am citit. Şi era singura Ettel acum mai bine de 9 ani jumătate în Moldova. Pînă atunci, nu existau astfel de nume. - Ați verificat acum? Deja sînt? - Din cîte știu, este un copil de aproximativ un an jumătate, poate 2, poate un an. Mi s-a spus că l-au numit și pe el Ettel", a spus mama lui Ettel, Cristina Scripnic.

Totuşi, pentru ca micuţa să nu aibă probleme, i s-a dat al doilea nume, Maşa.

"Desigur, îmi place mai mult Maşa, pentru că este mai ușor, iar Ettel - se pronunţă mai greu. Unii oameni nici nu înțeleg cum se scrie. Și unii cînd mă caută pe reţelele de socializare, scriu întotdeauna incorect: scriu Edel, Ethel, și nimic nu este clar. Deci, Maşa este mai bine. Prietenii mei îmi spun doar Maşa, pentru că le este mai ușor", a spus Ethel.

Marea majoritate a numelor neobişnuite sînt preluate din show-biz, de la actori şi actriţe, interpreţi sau cîntăreţe din străinătate.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав