Potrivit Legii cu privire la ajutorul de stat, orice persoană fizică sau juridică independentă, care are activitate economică și care constă în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață, poate fi un beneficiar de ajutor de stat. Aceasta include întreprinderile de stat și private, în toate formele și parteneriate public-private. În același timp, doar furnizorii de ajutor de stat pot notifica Consiliul Concurenței în privința ajutoarelor de stat.
Potențialii beneficiari ai ajutorului de stat nu au voie să notifice în mod oficial Consiliul Concurenței, însă pot consulta instituția pentru recomandări, dacă o anumită schemă sau tranzacție poate implica ajutor de stat. Beneficiarii pot comunica, de asemenea, Consiliului posibilele cazuri de ajutor ilegal de care cunosc.
Legea mai spune că furnizorul de ajutor de stat poate fi orice autoritate a administraţiei publice centrale ori a unei unităţi administrativ-teritoriale sau orice persoană juridică care administrează direct ori indirect resursele statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Adăuga comentariu