„Eram într-un podval, unde erau patru paturi. O saltea „ferfedețită” din care curgea vata și mai mult nimic. Asta în penitenciarul nr. 13. Acolo unde stăteam eu, era fără geam, sticlă la geam nu era. În martie îmbrăcam tot ce avem pe mine, aveam o carte care o puneam sub cap. Și iată așa două sau trei săptămîni am supraviețuit în aceste condiții. Eu nu am putut privi ceea ce a fost publicat în presă referitor la dosarul meu, timp de cam două luni. Eu nu aveam acces absolut la nimic”, a spus Bolboceanu în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
Iurie Bolboceanu, a fost condamnat la 14 ani de pușcărie, în luna martie a anului trecut, fiind găsit vinovat de înaltă trădare de patrie și spionaj în favoarea Federației Ruse. Peste cîteva luni de detenție acesta a fost eliberat, iar dosarul intentat pe numele său a fost trimis la rejudecare în instanța de fond.
Adăuga comentariu