Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4075

Biserica Sfînta Parascheva din Cotnari (Foto)

6 oct. 2019,, 16:45   Societate
5437 0

Biserica Sfînta Parascheva, din localitatea Cotnari, județul Iași, este unul dintre locașurile de cult ctitorite de Ștefan Cel Mare și Sfînt.

Zidită de domnitor în anul 1493, biserica închinată Cuvioasei Parascheva este parte a Ansamblului medieval "Curtea Domnească", din Cotnari.

Localitatea Cotnari este atestată documentar încă din anul 1441, aici existînd o curte domnească fortificată. Deși curtea domnească a ajuns în paragină, din aceasta păstrîndu-se pînă astăzi numai o serie de ruine și cîteva pivnițe, localitatea s-a dezvoltat din ce în ce mai mult.

Biserica Sfînta Cuvioasa Parascheva, deși nu are nici o pisanie, este atribuită însă domnitorului Ștefan cel Mare (1457-1504). Pisania acesteia a fost distrusă în urma vitregiilor vremii, drept pentru care nu se cunosc date precise legate de zidirea acesteia. În urma studiilor anul zidirii a fost stabilit ca fiind 1493.

O serie de elemente arhitecturale, precum ramele ferestrelor, cu rozete, și chenarul ușii de intrare, indică o refacere a bisericii, cîndva prin secolul al XVII-lea. In interiorul bisericii au fost descoperite două lespezi funerare din piatră, datînd tot din aceeași perioadă. Biserica se remarcă prin concepția arhitecturală simplă și sărăcia motivelor decorative, fiind una dintre cele mai modeste construcții de acest gen ale arhitecturii medievale moldovenești. Ca aspect general, ea pare să se înscrie în seria tipologică a bisericilor care sînt ctitorii boierești (Biserica Arbore, Biserica Șipote sau Biserica Văleni), continuarea articolului citiți aici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?