Solicitați de Noi.md să comenteze aceste declarații, responsabilii din cadrul Biroului Politici de Reitegrare au menționat că „acordul cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992, a contribuit la acea etapă, la stoparea fazei active a confruntărilor militare în stînga Nistrului, avînd scopul de a pune bazele revenirii la un proces de soluționare pașnică a conflictului”.
„Totodată, pe parcursul anilor a devenit evidentă existența unor lacune în aplicarea deplină și conformă a prevederilor stipulate în Acord, iar Republica Moldova accentuează deja de două decenii oportunitatea transformării actualului mecanism de menținere a păcii într-o operațiune civilă multinațională cu mandat internațional.În situația regională încordată, o eventuală retragere din acest acord fără a-l putea înlocui cu un alt mecanism mai adaptat noilor realități și sarcini, ar putea spori riscul unor provocări militare și instabilității multidimensionale”, se mai arată în răspunsul Biroului Politici de Reitegrare oferit în exclusivitate pentru Noi.md.
Adăuga comentariu