Astfel, la 25 noiembrie curent a fost înregistrat un caz ieșit din comun, cînd capul unei familii, un bărbat din satul Tabora, raionul Orhei, în rezultatul recoltării ciupercilor din pădurea localității, a pus în pericol viața a șase membri ai familiei, dintre care patru copii minori, dar și a unei persoane din satul Curchi, aflată în ospeție, transmite publika.md.
Un alt caz de intoxicație în masă a avut loc în raionul Telenești. Aici au avut de suferit cinci membri ai unei familii.
Primele semne clinice ale intoxicației cu ciuperci:
Primele semne clinice pot apărea peste două ore de la consumul ciupercilor prin apariția de: greaţă, vomă, diaree, transpiraţia excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale etc. Peste șase ore – pot apărea dureri de cap, ameţeli şi stării de vomă, pierderi de conştiinţă, halucinaţii și chiar comă.
În scopul evitării intoxicaţiilor cu ciuperci, ANSP insistă în respectarea următoarelor recomandări:
consumaţi doar ciupercile cumpărate din locuri autorizate;
evitați procurarea ciupercilor de la persoanele neautorizate care le comercializează pe marginea drumului, traseului auto;
ciupercile sînt interzise în alimentația copiilor;
ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide și din preajma gunoiștilor sînt toxice;
ciupercile bătrîne, degradate şi viermănoase nu trebuie să fie culese și consumate deoarece în ciupercile bătrîne se acumulează urina şi dejecţiile larvelor de insecte;
bucatele cu ciuperci nu se recomandă să fie păstrate mai mult de 24 ore;
ciupercile se consumă în stare foarte proaspătă, dar nu crude;
nu aruncați resturile de ciuperci și bucatele preparate, care au provocat intoxicația. Acestea vor fi ridicate de specialiștii care vor cerceta cazul de intoxicație.
Adăuga comentariu