Decizia a împuternicit Comisia Situații Excepționale să ia toate măsurile legale pentru a combate răspîndirea coronavirusului.
În funcție de evoluția evenimentelor, perioada stării de urgență poate fi redusă, transmite NOI.md cu referire la aif.md.Instituirea stării de urgență permite autorităților să întreprindă rapid măsurile necesare, dar NU COMPORTĂ ÎN SINE ALTE RESTRICȚII SAU
ACȚIUNI, decît cele stabilite prin decizii ale Comisia Situații Excepționale.
PÎNĂ LA 01.04.2020 ORELE 00:00 SE SISTEAZĂ
- Activitatea de comerț a unităților comerciale cu amănuntul, cu excepția, unităților de comercializare a produselor alimentare, a produselor farmaceutice și a produselor petroliere;
- Activitatea piețelor comerciale de orice profil;
- Activitatea Centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale;
- Activitatea unităților de alimentație publică (a localurilor, barurilor, cafenelelor), cu excepția activităților de preparare și distribuire a produselor în regim catering.
- Traficul aerian (cursele comerciale) CU TOATE ȚĂRILE LUMII;
- Traficul internațional feroviar de pasageri;
- Accesul cetățenilor străini pe teritoriul țării, cu excepția persoanelor cu acreditare diplomatică, celor cu reședință în RM și persoanelor care însoțesc mărfuri. Restricția nu se aplică persoanelor străine, care deja se află pe teritoriul Republicii Moldova.
- Cetățenii Republicii Moldova NU AU RESTRICȚII la intrare pe teritoriul țării. Totodată, facem apel către cetățenii noștri aflați în această perioadă peste hotarele țării, SĂ SE ABȚINĂ DE LA CĂLĂTORII, deoarece urmare a restricțiilor instituite de mai multe state europene, riscați să rămîneți blocați la frontierele terestre ale acestor state.
În același timp,
NU ESTE RESTRICȚIONATĂ, CU RESPECTAREA CU STRICTEȚE A NORMELOR SANITARE ȘI EPIDEMIOLOGICE:
Activitatea tuturor întreprinderilor;
Activitatea comercială bazată pe livrarea produselor online;
Transportul public și cel interurban;
Comerțul en-gros;
Activitatea băncilor;
Alimentația publică prin sistemul catering (livrare directă consumatorilor);
Lucrările de construcție.
Perioada de aflare a elevilor/studenților și a cadrelor didactice la domiciliu va fi prelungită. Acest lucru va fi anunțat mai tîrziu. În același timp, procesul educațional la distanță nu trebuie întrerupt. Dacă pînă vineri vor fi înregistrate scăderi ale cazurilor de coronavirus în Moldova, unele decizii ale Comisiei Naționale Extraordinare de sănătate ar putea fi revizuite, în special, în ceea ce privește comerțul cu amănuntul.
Important! Alte restricții decît cele sus-menționate nu există în prezent. Orice alte speculații în acest sens pot devenii temei pentru tragere la răspundere. Orice decizii ale conducerii, inclusiv locale, care depășesc restricțiile impuse prin hotărîrea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate, sînt ilegale. Alte decizii ale Comisiei Situații Excepționale vor fi publicate și aduse la cunoștința populației.
Adăuga comentariu