Reprezentanții societății civile consideră că aceasta este „unica soluție pentru a restabili încrederea și autoritatea Curții Constituționale”.
Organizațiile semnatare își exprimă regretul profund față de modul în care a acționat Curtea Constituțională în perioada 7 – 9 iunie 2019, generînd de fapt o criză politică fără precedent în Republica Moldova.
„Curtea Constituțională a adoptat o decizie, trei hotărîri și două avize care nu s-au bazat pe Constituția Republicii Moldova și propria jurisprudență, așa cum a declarat Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic la 9 iunie 2019 și a confirmat și Comisia de la Veneția în opinia publicată la 24 iunie 2019”, se spune în apelul public.
În opinia societății civile, prin hotărîrile adoptate, judecătorii constituționali au adus un prejudiciu ireparabil imaginii Curții Constituționale din Republica Moldova.
Adăuga comentariu