Astfel a reacționat ANSA, după ce un agent economic s-a arătat profund indignat de recentele afirmații făcute de ANSA și diseminate de mass-media, conform cărora produsele (n.r. tăiței de casă) ar fi fost contaminate cu Salmonella.
Potrivit ANSA, în conformitate cu prevederile cadrului legal al Republicii Moldova, operatorii din domeniul alimentar sînt responsabili pe întregul lanț alimentar de respectarea reglementărilor din domeniu.
Astfel, ”în cazul în care operatorul din domeniul alimentar consideră sau are motive întemeiate să considere că un produs alimentar pe care l-a importat, produs, procesat, fabricat sau distribuit nu satisface cerințele de siguranță și poate fi dăunător pentru sănătatea umană, el inițiază imediat procedurile de retragere a produsului alimentar de pe piață, dacă produsul respectiv a ieșit de sub controlul său, și informează imediat în acest sens Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Operatorul informează, în mod eficient și precis, consumatorul în legătură cu motivul retragerii produsului alimentar și retrage de la consumator produsele deja livrate, atunci cînd alte măsuri nu sînt suficiente pentru a atinge un nivel ridicat de protecție a sănătății”.
La fel art. ”produsele alimentare și materialele care vin în contact cu produsele alimentare periculoase și/sau neconforme reglementărilor aplicabile din domeniul alimentar sînt retrase de pe piață. Operatorul din domeniul alimentar deținător al acestor produse și/sau materiale este obligat să le retragă de pe piață din proprie inițiativă sau în temeiul unei dispoziții scrise (prescripții) a organului de control și de supraveghere de stat”.
Adăuga comentariu