Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 5 ani.
Tragicul accident s-a produs în noaptea de 12 aprilie 2017, pe traseul central din satul Cuconeştii Noi, cînd inculpatul, fără a deţine permis de conducere a urcat beat la volanul unui VAZ, însă nu s-a isprăvit cu conducerea maşinii şi a virat pe acostament, spulberînd doi tineri, care erau frate şi soră.
Impactul a fost atît de violent, încît tînărul, în vîrstă de 23 de ani, a decedat pe loc, iar sora acestuia, de 17 ani, a fost internată în stare gravă la spital.
Imediat după accident, inculpatul şi-a continuat drumul, fiind la scurt timp reţinut de oamenii legii.
Expertizele dispuse de procurori pe caz au concluzionat, că în momentul impactului, inculpatul, în vîrstă de 29 de ani, conducea cu o viteză de peste 80 km/h.
Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.
Adăuga comentariu