Oamenii sînt disperați, iar toate încercările de a rezolva problema au eșuat. Potrivit administrației, întreprinderea este în procedură de insolvabilitate, transmite Noi.md cu referire la NordNews.
Pentru că nu au fost auziți, angajații au decis că nu vor mai ieși la muncă deloc.„Mai întîi au spus că va fi bine. A fost domnul Cabac, juristul Valeriu Catan, dar astăzi niciunul nu a fost la adunare. Au spus oamenilor doar povești. Pînă pe 15 august, au 25 de zile la dispoziție pentru a se gîndi, să facă o adunare și să întreprindă ceva. A trecut încă un an fără niciun rezultat”, a declarat Sergiu Rusu, fost pilot șef la „Moldaeroservice”.
„Întreprinderea este în procedură de insolvabilitate. Activitatea este, practic, sistată din cauza că au expirat orele de zbor ale elicopterelor și nu avem venit. Ajutorul din partea Agenției Proprietăți Publice, care mi-a fost promis personal, au fost doar vorbe goale. Nu avem venituri pentru a acoperi cheltuielile, salariile. Noi putem doar să acoperim cheltuielile față de RED NORD, plățile mici. Ținem personalul pentru a păstra bunurilor statului, care nu face nimic pentru noi”, a menționat Valeriu Catan, șef adjunct la „Moldaeroservice”.
De cealaltă parte, reprezentanții Agenției Proprietății Publice susțin că achitarea salariilor este obligația administrației întreprinderii.
Întreprinderea de Stat „Moldaeroservice” a fost înființată în anul 1966 și este unul dintre cei mai experimentați furnizori de servicii aeriene, nu doar pe teritoriul R. Moldova, dar şi peste hotare. Este vorba despre zboruri de ambulanță aeriană, zboruri de observare, de căutare–salvare, zboruri de reclamă şi agrement, dar și în sectorul silvic.
Adăuga comentariu