IGPF al MAI, în scopul obținerii unui folos material, acționînd de comun acord cu alte persoane, au organizat intrarea ilegală pe teritoriul Republicii Moldova a aproximativ 50 de cetățeni ucraineni, eludînd controlul de frontieră și ocolind punctele de trecere ale frontierei de stat. În acest sens, funcționarul a introdus în sistemul informațional ”Traversarea frontierei de stat”, date informatice denaturate, precum că cetățenii ucraineni au traversat legal frontiera de stat.
În cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate suporturi electronice, înscrisuri cu privire la traversarea frauduloasă a frontierei de stat, 21 de gloanțe de calibrul 9x18mm, deținute ilegal, și alte obiecte ce au importanță pentru cauza penală vizată.
Funcționarul este cercetat penal în stare de libertate, fiind citat la Procuratura Anticorupție pentru a fi audiat în calitate de bănuit.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale sînt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, avînd ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care n
Adăuga comentariu