Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4017

Alexandru Vornicu, primarul de la Stăuceni: "Schimbarea statutului comunei în oraș ne va oferi alte posibilități"

30 apr. 15:30   Societate
2550 1

Alexandru Vornicu, primarul comunei Stăuceni, a menționat într-un comentariu telefonic pentru Noi.md despre ceea ce se va schimba, în opinia lui, odată cu modificarea statutului localității în oraș.

"Noi percepem schimbarea statutului localității, mai întîi de toate, ca un lucru firesc. Noi l-am discutat cu locuitorii comunei Stăuceni încă din toamna anului trecut. În contextul în care vor fi disponibile fondurile de preaderare, fondurile destinate orașelor vor fi mult mai mari, în opinia noastră, decît cele destinate satelor, respectiv, vom putea accesa fonduri. Dincolo de asta, avem îndepliniți toți indicatorii în ceea ce privește obținerea acestui statut și aici ne referim la: numărul populației, infrastructură, rețele inginerești, instituții publice.

Acest subiect a fost discutat încă la etapa cînd am elaborat Strategia de Dezvoltare a comunei pentru perioada 2023-2027: am discutat toate prioritățile noastre de infrastructură, le-am consultat cu locuitorii. Oamenii cunosc despre ceea ce ne propunem noi să facem în următorii ani, ținînd cont neapărat de opiniile și necesitățile lor", a spus Alexandru Vornicu.

Primarul comunei a mai precizat că din 2019 pînă în 2023, în Stăuceni au fost investite aproape 100 de milioane de lei în infrastructura localității. "Primăria Stăuceni este una dintre puținele primăriii, care, timp de 4 ani, și-a dublat bugetul", a subliniat Alexandru Vornicu.

Amintim că inițiativa legislativă ce prevede modificarea Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova în vederea atribuirii comunei Stăuceni a statutului de localitate urbană a fost elaborată de către deputata PAS, Larisa Voloh. În data de 26 aprilie, documentul a fost votat în Parlament de 54 de deputați în prima lectură și a fost propus spre adoptare în lectura a doua.


Potrivit autoarei proiectului de lege, "obținerea de către comuna Stăuceni a statutului de oraș este justificată de potențialul economic și demografic al localității și este necesară în vederea asigurării bunăstării locuitorilor acesteia".

„Luînd în considerare nivelul de dezvoltare economică a localității, dezvoltarea infrastructurii locale, îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, se constată respectarea criteriilor de corespundere a localității Stăuceni la statutul de oraș, statutul actual de comună fiind depășit”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.

Potrivit art. 5 al Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, "satul este o unitate administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin teritoriu, condiții geografice, relații economice, social-culturale, tradiții și obiceiuri, în care majoritatea forței de muncă se află concentrată în agricultură, silvicultură, pescuit, oferind un mod specific și viabil de viață locuitorilor săi, și care, prin politicile de modernizare, își va păstra și în perspectivă specificul rural.

Art. 51 al aceleiași legi prevede următoarele: "Comuna este o unitate administrativ-teritorială, alcătuită din două sau mai multe sate, care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice. Satul în care își are sediul consiliul comunal este numit sat-reședință. Comuna poartă denumirea satului-reședință".

În ceea ce privește orașul, atunci la art. 6 se stipulează următoarele: "Orașul este o unitate administrativ-teritorială în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată în activități neagricole cu un nivel diversificat de dotare și echipare, exercitînd o influență socioeconomică semnificativă asupra zonei înconjurătoare. În condiţiile legii, unele oraşe pot fi declarate municipii".

Menționăm că în componența comunei intră localitățile Stăuceni și Goianul Nou. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2023 numărul populației în comună constituia 9295 de locuitori.

1
1
1
2
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?