Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului a fost trimis un echipaj de pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că aproximativ 6 ha de iarbă uscată, dar și stufăriș sînt cuprinse de foc. Angajații IGSU au reușit să lichideze arderea fără ca aceasta să obțină răspîndire către zona locativă. Mai mult, în timpul intervenției pompierii au salvat din incendiu un mistreț cu 10 purcei, care riscau să piară în incendiu, aflîndu-se printre stufărișul afectat de foc. Datorită intervenției eficiente a salvatorilor, animalele au rămas vii și nevătămate. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să nu dea foc vegetației uscate, stufărișului, dar și gunoiului menajer, întrucît o simplă scînteie poate genera incendii devastatoare, în condiții de vînt și umiditate redusă. Mai mult, cetățenii sînt rugați să fie mai responsabili, evitînd aprinderea suprafețelor de teren, pentru ca focul să nu nimicească flora și fauna țării. În caz de situații de risc și excepționale oamenii sînt îndemnați să alerteze de urgență Serviciul 112.
Adăuga comentariu