Potrivit maestrului, lansarea operei este prevăzută în contextul desfășurării în 2018 al anului lui ”Ștefan cel Mare”.
Opera, reprezintă o muncă colosală făcută de Gheorghe Mustea pe parcursul a cel putin 16 ani, iar asta pentru că a început să lucreze asupra ei încă la începutul anilor 2000.De menționat că Gheorghe Mustea este director artistic și prim-dirijor al Orchestrei Simfonice Naționale a Companiei Publice „Teleradio-Moldova”, academician al AȘM, profesor universitar, Artist al Poporului, laureat al Premiilor de Stat și Național al RM, cavaler al Ordinului Republicii.
Reamintim că Președintele țării a aprobat Programul de acțiuni consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei, marcat în 2018.
Adăuga comentariu