La ceremonie au mai participat spicherul Parlamentului, Zinaida Greceanîi, reprezentanți ai corpului diplomatic, consilieri prezidențiali, deputați, membri ai guvernului și reprezentanți ai societății civile.
„Ștefan cel Mare și Sfînt a fost Domnitor al Moldovei între anii 1457 și 1504 și una dintre cele mai remarcabile personalități din istoria statului moldovenesc. A fost un diplomat și conducător militar de excepție, și-a iubit țara și a luptat aprig pentru statalitatea ei. De asemenea, a fost un mare apărător și promotor al culturii și religiei noastre creștin-ortodoxe. Marele Domnitor este un bun exemplu pentru mine personal, dar și pentru marea majoritate a moldovenilor”, a declarat Dodon.
În acest an Moldova marchează 660 de ani de la întemeierea Statului Moldovenesc, iar anul 2018 a fost declarat Anul Ștefan cel Mare și Sfînt, Domnitor al Moldovei, în semn de înaltă recunoștință a rolului Marelui Domnitor în istoria statului moldovenesc.
„Sîntem datori să păstrăm cu sfinţenie patrimoniul lăsat nouă de Ştefan cel Mare și să-l transmitem viitoarelor generații. Doar cinstind memoria marilor noştri strămoși, vom putea supraviețui ca stat! Moldova are un trecut glorios, dar are și un viitor demn!”, a conchis șeful statului.
Adăuga comentariu