Astfel, Colegiul penal al CSJ în componenţă: preşedinte – Nicolae Gordilă, judecători – Ion Guzun, Elena Covalenco, Liliana Catan, Iurie Diaconu, a decis inadmisibilitatea recursurilor în anulare, declarate de către avocatul Igor Popa în numele condamnatului Vladimir Filat și ultimul, împotriva deciziei Colegiului penal al CSJ din 22 februarie 2017, ca fiind vădit neîntemeiate.
Decizia este irevocabilă, fiind publicată integral la 15 ianuarie 2018.
Deși au fost epuizate toate căile la nivel național, avocații ex-premierului au recurs, în luna septembrie 2017, la o cale excepțională și au cerut repetat la CSJ achitarea și eliberarea acestuia printr-o cerere de recurs în anulare.
„Avocatul Igor Popa a solicitat CSJ casarea hotărîrilor instanțelor naționale, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care Vlad Filat să fie achitat și eliberat din detenție. Recursul în anulare (o cale extraordinară de atac) a fost depus, deoarece dreptul intern oferă posibilitatea instanței supreme de a remedia abuzurile și încălcările admise la judecarea lui Vlad Filat”, menționa atunci Casa de avocatură „Popa și Asociații”.
Adăuga comentariu