„Evident, Moldova face parte din marea familie europeană. Țara dumneavoastră își are locul în Europa, este sortită să se alăture Franței în Uniune și vă asigur că vă voi sprijini pe această cale”, a menționat Președinta Adunării Naționale a Franței.
Oficiala a salutat eforturile Moldovei de integrare europeană și a accentuat faptul că Franța rămîne un susținător solid în drumul spre UE.„Da, Republica Moldova se modernizează, se transformă, se pregătește să intre în Uniunea Europeană, iar Franța salută eforturile sale: cele pe care le-a realizat deja și cele pe care trebuie să le întreprindă pentru implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Evaluarea verbală recentă, din partea Comisiei, a progreselor realizate de țara dumneavoastră este, de asemenea, foarte pozitivă și eu mă bucur de acest fapt”, a adăugat Yaël Braun-Pivet, transmite Noi.md
În discursul său, Președinta Adunării Naționale a Franței s-a referit la reformele începute de Moldova, progresele înregistrate, dar și provocările care trebuie depășite pentru a asigura independența justiției, lupta cu corupția, consolidarea concurenței economice, administrarea finanțelor publice, cooperarea cu societatea civilă și protejarea drepturilor omului.
De asemenea, Președinta Adunării Naționale a Republicii Franceze a vorbit și despre provocările cu care se confruntă țara noastră în contextul războiului din Ucraina, salutînd generozitatea cu care atît autoritățile, cît și poporul au primit atît de mulți refugiați ucraineni. „În prezența unor astfel de pericole, țara dumneavoastră reprezintă un spațiu avansat al democrației și al legii și doresc să îmi exprim admirația și sprijinul meu. În pofida presiunilor și a amenințărilor, în pofida șantajului și a acțiunilor de dezinformare, țara dumneavoastră a menținut cursul, apărînd atît democrația în curs de dezvoltare, cît și suveranitatea sa. Nu sînteți singuri în această luptă!”, a adăugat Yaël Braun-Pivet.
În același timp, în discursul său, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exprimat recunoștința pentru solidaritatea arătată de Franța și pentru angajamentele importante de sprijin al țării nostre.
Adăuga comentariu