Potrivit lui, în acest domeniu sînt foarte multe ilegalități și este nevoie de un astfel de proiect. Detaliile au fost prezentate vineri, 12 noiembrie, în cadrul unui briefing de presă, notează Noi.md cu referire la tv8.md.
Proiectul a fost elaborat în urma vizitei Comisiei Protecției Sociale Sănătate și Familie, dar și după examinarea rapoartelor de activitate a Inspecției Sociale.„În anul 2020 au fost constatate și raportate 1.919 iregularități din 997 de cereri de ajutor social și ajutor pentru perioada rece a anului. Rata de depistare a cererilor cu încălcări a constituit, în medie, 95,6%”,
Totodată, Dorian Istratii a menționat că ponderea cererilor cu încălcări generatoare de plăți necuvenite a constituit 60,2%. Astfel, din suma verificată de peste opt milioane de lei, valoarea plăților acordate ilegal beneficiarilor de ajutor social și ajutor pentru perioada rece a anului, a constituit peste două milioane de lei.
În acest context, deputatul PAS susține că prin acest proiect de lege se inițiază instituirea Inspectoratului Social de Stat, cu următoarele împuterniciri: de a constata contravenții, de întocmi procese verbale și de a aplica sancțiuni contravenționale.
Adăuga comentariu