În cadrul ședinței de astăzi, 19 august, la care s-a dezbătut proiectul de lege cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, expertul Transparency Mariana Kalughin a venit cu mai multe obiecții în acest sens.
“Pentru noi este inconfortabil să participăm în consultări între lecturi, pentru că aprobarea în prima lectură și adoptarea unui proiect în lectura întîi, presupune că legiuitorul are o înțelegere comună asupra conceptului. Motiv pentru care devine foarte împovărător ca să te expui asupra unor lucruri care sînt inacceptabile, pentru că ar putea să îți pară că este pierdere de timp, oamenii deja au decis”, a declarat Kalughin.Amintim că mai mulți experți și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au criticat graba cu care PAS încearcă să voteze unele proiecte de importanță majoră, care necesită consultări cu societatea civilă, dar și expertizarea organismelor internaționale. Miercuri, după dezbaterile pe marginea proiectului de lege cu privire la Procuratură, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a declarat că nu vede necesitatea de a cere expertizarea Comisiei de la
Veneția pentru modificările propuse.
Adăuga comentariu