X 
Cutremure stiri: 502

Spînu, despre situația pe piața gazelor naturale în Republica Moldova (LIVE TEXT)

11 ian. 2022,, 09:56   Politică
2805 10

10:42 // Protocolul a fost făcut public. Imediat cum m-am întors de la Sankt Peterzburg. Am promis în cadrul consiliului de observatori vom solicita către Gazprom dacă este posibil să publicăm contractul și răspunsul a fost - NU.

10:40 // Numărul consumatorilor care nu și-au achitat facturile

Spînu: Am avut o disciplină foarte bună de achitare a facturile. Peste 95% din consumatori și-au achitat facturile pentru luna noiembrie.

10:35 // Atunci cînd vom ajunge să discutăm contractul sau viitoare alte înțelegeri între Moldovagaz și Gazprom vom putea să ne gîndim la negocierea formulei de calcul.

10:33 // Starea de alertă pe piața gazelor naturale nu a fost scoasă. Atîta timp cît nu va exista o stabilitate la nivel european nu putem vorbi despre rezolvarea a crizei.


Pe viitor vom decide dacă este sau nu nevoie de introducere a Stării de Urgență în domeniul energetic.

10:30 // Tariful ar putea să nu crească în cazul în care în luna ianuarie vom avea reduceri de prețuri la bursa europeană. Dacă în luna ianuarie vom avea prețuri de achizție de 430 sau chiar și mai mic atunci nu vom avea creșteri la tarif.

10:25 // La moment trebuie să spunem că în bugetul pentru anul 2022 au fost aprobate bani pentru compensațiile oferite populației.

Sîntem în etapa în care analizăm dacă creștem aceste compensații. Cu siguranță avem și acel suport din partea UE de 60 milioane de euro și dacă va fi nevoie vom folosi și aceste resurse.

10:22 // Spînu: Este posibil ca Guvernul să examineze și posibilitatea oferirii de compensații inclusiv pentru tarifele la energia electrică.

După data de 20 se va decide dacă este nevoie de crescut tariful pentru gazele naturale.

Deocamdată despre o majorare de tarif nu poate fi vorba. Din păcate din cauza că piața nu este stabilă, în aceste situații este foarte dificil să oferim informații corecte și în timp.

10:20 // Majorarea tarifului la energia electrică

Spînu: Era nevoie să așteptăm pînă în luna martie și deabea atunci să se meargă cu o majorarea de tarif. Pînă în luna decembrie Premier Energy a avut devieri pozitive în tarif, cred că ar putea să găsească și alte soluții pentru a depăși și această situație pentru cîteva luni și pentru a reveni la creșterea trifului în luna martie.

Despre decizia dată am aflat și noi de la ANRE, acum așteptăm agenția să ia decizii și în funcție de asta vom vedea cum acționăm.

10:18 // Va veni Moldovagaz către ANRE pentru majorarea tarifului la gaz?

Spînu: Chiar dacă Moldovagaz vine și cere o creștere de tarif, ea va intra în aplicarea abia în luna februarie.

Moldovagaz este o companie mixtă și noi considerăm justificat și Gazprom trebuie să intervină și să găsească soluții pentru depășirea acestei situații. Voi ruga Moldovagaz să vină cu informații periodice privind statutul plăților.

10:15 // La ultima ședință a fost aprobată o hotărîre de guvern cu privire la inițierea auditului. AGEPI care este acționat din partea statului în Moldovagaz, sîntem pe ultimele zile de creare a caietului de sarcini. La moment termenul limită de efectuare a acestui audit este 1 mai.

10:11 // Oameni nu trebuie să sufere, vom lua decizii transparente și corecte în condițiile în care avem o evoluție necontrolată la nivel UE.

În ultimele zile am primit mesaje de critică. Vom lucra la un modul care va permite oamenilor cu salarii mai mari să renunțe la compensații în favaarare celor nevoiași.

10:10 // Facem tot posibilul ca să identificăm care sînt alternativele.

1. Moldova trebuie să găsească soluții care să permită achitarea gazelor pentru luna următoare. Pînă la sfîrșitul săptămînii Moldova Gaz va achita integral pentru consumul de gaz pentru luna decembrie.

2. Guvernul analizează măsuri suplimentare pentru susține a populației. În luna februarie ar putea scădea prețul de achiziție a gazelor. Suplimentar săptămîna trecută a avut loc ședința grupului operativ de lucru în domeniul energetic. Cel mai probabil va fi convocată și Comisia pentru situații excepționale care va veni cu un șir de măsuri.

Vreau să reiterez că orice declarație a Guvernului trebuie să fie bine documentată, nu îmi doresc să comunicăm haotic, fără date și manipulator. Voi continua să ofer informații corect și la timp.

10:05 // Andrei Spînu: Sîntem într-o situație dificilă. Criza gazelor nu s-a încheiat în noiembrie și nici în decembrie, criza se va încheia atunci cînd prețul la gaze va coborî definitiv și se va stabiliza la nivel mondial. Criza gazelor de la nive UE nu este influențată de RM și noi în calitate de guvern avem puține insturmente pentru a reduce prețurile.

În luna noiembrie 1104 dolari per mia metri cubi RM a plătit 485 de dolari cu 56% mai ieftin.

Decembrie - 986 dolari pentru mia de metri cubi - RM 450 de dolari cu 54 %. A fost vehiculată cifra de 550 dolari în presă, ceea ce nu este adevărat.

Pentru Ianuarie prețul mediu de piață este 1359 de dolari - vreau să amintesc ă în decembrie am avut vîrfuri aceste prețuri au influențat și pretul pentru RM. Prețul în ianuarie va fi 646 de dolari sau cu 52% mai ieftin decît prețul bursier.

Aceste cirfre arată că avem un contract bun comparativ cu prețul de livrare pe piață. Economiile au fost de peste 330 milioane de dolari. Altfel spus dacă RM cumpăra gazul la prețul de gază trebuia să plătească cu 6 miliarde lei mai mult.

Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, privind situația pe piața gazelor naturale în Republica Moldova

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав