„Problemele politice trebuie rezolvate de politicieni. Această decize a Curții Constituționale ar fi perfect de înțeles această decizie într-o situație de normalitate. La noi nu este o situație de normalitate, sîntem într-o situație în care vrem să dezorhigalizăm statul. Care este eficiența acestor consultări în situația în care vedem că parte din fracțiunile parlamentare sînt total inconsecvente. Nu văd care este eficiența acestor consultări. O să discut cu reprezentanții societății civile să vedem cum văd unii dintre ei această situație”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a explicat că în cadrul consultărilor de la Președinție din 11 februarie, fracțiunile parlamentare au pledat pentru alegeri parlamenatre anticipate, la care ulterior și-au schimbat pozițiile lansînd mai multe declarații contradictorii.Amintim că, decretul președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a desemnat-o repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de prim-ministră, este neconstituțional. Decizia a fost luată de către Curtea Constituțională, care a examinat la 23 februarie sesizarea depusă de trei deputați socialiști, solicitînd verificarea constituționalității decretului emis pe data de 11 februarie curent.
Șefa statului a înaintat-o repetat pe Gavrilița la funcția de prim-ministră pe data de 11 februarie, la scurt timp după ce Guvernul Gavrilița a eșuat.
Adăuga comentariu