În mesajul transmis agricultorilor, premierul Dorin Recean a menționat că Guvernul va dezvolta ramura agricolă, în pas cu măsurile de creștere economică și investițională, de planificare a dezvoltării regionale și sporire a productivității muncii în toate domeniile. Potrivit premierului, accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană va contribui la deblocarea fondurilor adiționale destinate, inclusiv susținerii producătorilor și exportatorilor agricoli.
„Agricultura este mai mult decît o afacere, face parte din cultura noastră socială. Odată cu schimbările climatice, agricultura este supusă mai multor riscuri, de aceea este necesar să creștem productivitatea agricolă și să contribuim la sporirea accesibilității fondurilor investiționale în agricultură. Vom rezolva problemele pas cu pas, vom insista ca subvențiile să fie alocate pentru creșterea productivității, iar accelerarea procesului de integrare în UE ne va oferi posibilitatea să accesăm mai multe fonduri și investiții în domeniul agricol”, a declarat premierul Dorin Recean.De asemenea, prim-ministrul a menționat că Guvernul va revizui modalitatea de acordare a subvențiilor în agricultură, astfel încît să fie avantajați producătorii mici și mijlocii.
Directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a mulțumit premierului Recean pentru deschiderea manifestată și a reiterat necesitatea de intervenție rapidă a Executivului pentru adoptarea unor măsuri adiționale de susținere a ramurei agricole.
Între principalele revendicări ale Asociației, au fost menționate majorarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii pînă la cel puțin 3 miliarde lei, prioritizarea subvenționării fermierilor mici și mijlocii, deblocarea fondurilor europene pentru compensarea pierderilor agricultorilor, ajutor în formă de motorină.
Premierul Dorin Recean a menționat că Guvernul va continua dialogul activ cu agricultorii și a reiterat deschiderea Executivului în procesul de transformare și dezvoltare a agriculturii.
Adăuga comentariu