Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Moldova riscă să rămînă fără gaz. Gavrilița: "Gazprom a trimis o scrisoare de avertizare"

19 ian. 2022,, 11:30   Politică
4462 13

Guvernul va convoca azi în ședință Comisia pentru Situații Excepționale şi va solicita Parlamentului instituirea stării de urgență în domeniul energetic. Anunţul a fost făcut de către prim-ministrul, Natalia Gavriliţa, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Avem o scrisoare oficială de la Gazprom către Moldovagaz prin care sîntem înştiinţaţi că există riscul real ca să fie sistate livrările de gaze naturale către ţara noastră în cazul neachitării integrale a consumului curent pînă la 20 ianuarie. De aceea, astăzi, la ora 13:00, se va întruni Comisia pentru Situaţii Excepţionale pentru a discuta situația excețională pe piața gazelor naturale. Ulterior va avea loc şedinţa Guvernului, uramtă de o conferinţă de presă unde vom anunţa despre deciziile luate", a menţionat premierul, notează Noi.md cu referire la publika.md.

Natalia Gavriliţa a spus că mîine va merge la parlament pentru a solicita instituirea situației de urgență.

"Dacă Parlamentul va susţine decizia, mîine voi convoca din nou Comisia pentru Situaţii Excepţionale, unde vom adopta o serie de măsuri menite să evite riscul sistării livrărilor de gaze către consumatorii din Moldova. Este vorba de întoarcerea TVA pentru Moldovagaz și Guvernul va achita, înainte de termen, compensațiile la facturile la gaz", a subliniat Gavriliţa.

La rîndul său viceprim-ministrul Spînu a declarat că Moldovagaz mai are la dispoziție o zi pentru a achita avansul total de 63 de milioane de dolari concernului rus Gazprom.


"Conform contractului, Moldovagaz urma să achite integral costul consumului pentru decembrie și acesta a fost achitat pînă pe 14 ianuarie. Pînă pe 20 ianuarie, Moldovagaz trebuie să achite avansul de 63 de milioane de dolari concernului rus Gazprom. Din această sumă de 63 de milioane, Moldovagaz va reuşi să achite 38 de mil. de dolari pînă mîine. Diferenţa neachitată la ziua de mîine va fi de 25 de mil. de dolari. Această diferenţă s-a format din mai multe motive, dar principalul este creşterea semnificativă a costului de achiziţie a gazului", a punctat Andrei Spînu.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?