Primul moment al vizitei preşedintelui PDM a fost întîlnirea cu congresmanul de Texas Pete Olson, care este şi preşedintele Grupului parlamentar SUA – Moldova.
„Am discutat subiecte diverse din domeniul economico-social, reformele realizate, dar şi o temă foarte importantă pentru Moldova – securitatea energetică. Am discutat, de asemenea, despre alegerile parlamentare care urmează şi despre relaţiile moldo-americane în general”, a declarat Vlad Plahotniuc.Politicianul a afirmat că Republica Moldova lucrează în această perioadă pentru asigurarea alternativei energetice a ţării, informîndu-l pe congresmanul american (care e şi membru în Comisia pentru energie şi comerţ a Camerei Reprezentanţilor) despre construirea gazoductului Ungheni-Chişinău. „Categoric, ţara noastră are nevoie de alternativa energetică şi eforturile continuă foarte serios în această direcţie”, a subliniat Plahotniuc.
Reprezentantul în Congresul SUA, Pete Olson, a ţinut să transmită un mesaj în numele celor 800 de mii de oameni din statul Texas pe care îi reprezintă. „Iubim Moldova. Este o ţară minunată şi un aliat pentru noi. Îndemn să muncim împreună şi să devenim mai apropiaţi, aşa cum am devenit în ultimul an. Avem o relaţie foarte bună; să o fortificăm şi să o facem mai puternică”, a remarcat Pete Olson.
Vlad Plahotniuc este însoțit în SUA de vicepreşedinţii partidului, Andrian Candu şi Vladimir Cebotari.
Adăuga comentariu