X 
Cutremure stiri: 502

Parlamentul a inițiat noi consultări publice pe marginea proiectului noului Cod electoral

4 oct. 2022,, 11:30   Politică
2609 0

Proiectul de lege pentru adoptarea Codului electoral a fost discutat în cadrul unor consultări publice, lansate la Parlament, de către Comisia juridică, numiri și imunități.

La dezbateri au participat deputați, membri ai Comisiei Electorale Centrale, reprezentanți ai partidelor politice și ai societății civile.

Discuțiile din cadrul primei runde de consultări au avut ca subiecte organizarea secțiilor de votare, reglementarea desfășurării procesului de votare timp de 2 zile în unele circumscripții și secții de votare, campania electorală, mandatul Comisiei Electorale Centrale și implementarea metodelor alternative de vot.

Următoarele consultări publice pe marginea proiectului noului Cod electoral vor avea loc, la Parlament, pe 10 octombrie curent.

Amintim că propunerile de modificare a legislației electorale și celei conexe au fost elaborate de un grup de lucru creat de Comisia Electorală Centrală în urma unor ample consultări publice cu actorii interesați, ulterior fiind transmis Parlamentului spre examinare și, pe 28 iulie 2022, fiind votat în prima lectură.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав