Vadim Pistrinciuc a menționat că acest lucru l-a planificat demult și l-a discutat cu colegii.
"Mi-am prezentat și demisia din organele de conducere a partidului. A fost o decizie luată demult, planificată și coordonată. În perioada care urmează mă voi ocupa de cercetare. Aveam nevoie de această pauză pentru a face și alte lucruri. În permanență am avut o frică să nu mă aflu prea mult în politică fără pauză că o să îmi strice. Ce ține nemijlocit de agendă, în aprilie urmează să încep un stagiu de cercetare la Berlin, unde mă voi afla pentru cel puțin 6 luni, după care – mai vedem. Sigur această pauză nu înseamnă că voi lipsi din viața publică. Voi scrie și voi vorbi în măsura posibilităților. Chiar dacă voi fi un pic mai departe de casă o perioadă lungă, nu am de gînd să „dispar”. Mie îmi place acasă și mă doare tot ce se întîmplă aici", a precizat Pistrinciuc pentru tribuna.md.
Adăuga comentariu