”N-am văzut deocamdată o decizie a Partidului Acțiune și Solidaritate de a participa sau nu cu un candidat. Iată de ce - în condițiile în care ideea noastră de a avea un candidat comun, apolitic, apartinic nu a fost susținută și de alte partide -, noi avem o decizie a partidului de a participa la aceste alegeri cu propriul candidat. Așteptăm o decizie din partea PAS de a ne susține, așa cum am făcut-o noi, în 2016”, a declarat liderul Platformei DA.
Andrei Năstase a precizat că așteaptă această suținere nu în turul doi, așa cum a lăsat să se înțeleagă Maia Sandu, în repetate rînduri, ci pe întreg scrutinul, așa cum a fost angajamentul asumat în vara lui 2019.
Maia Sandu a confirmat, anterior, că în vara lui 2019, atunci cînd s-a negociat cine să ocupe funcția de premier, după anunțarea coaliției cu Partidul Socialiștilor, i-a promis susținere lui Andrei Năstase pentru scrutinul prezidențial, iar în schimb a obținut funcția de șefă a Executivului. Între timp, lidera PAS s-a răzgîndit și spune că nu poate să-l sprijine pe fostul partener de Bloc, pentru că sondajele nu-i oferă acestuia șanse de cîștig, în special după ce Andrei Năstase a pierdut cursa pentru primăria capitalei.
Năstase s-a retras din cursa prezidențială din 2016, în favoarea Maiei Sandu, deși, potrivit lui, sondajele îi ofereau atunci mai mari șanse de cîștig decît liderei PAS. Maia Sandu a pierdut atunci cursa, în favoarea actualului șef de stat, Igor Dodon.
Adăuga comentariu