X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4066

Natalia Gavrilița a justificat decizia privind suspendarea licenței celor șase posturi TV

21 dec. 2022,, 16:45   Politică
3171 2

Prim-ministrul Natalia Gavrilița, președinta Comisiei Situații Excepționale (CSE), a justificat decizia privind suspendarea licenței celor șase posturi TV prin necesitatea păstrării păcii și a coeziunii sociale. Declarația a fost făcută, pe 21 decembrie, după ședința cabinetului de miniștri din 21 decembrie, transmite newsmaker.

„Sînt mai multe elemente și criterii care au fost luate în considerație la luarea deciziei CSE. Este vorba despre dezinformare. Este periculos pentru cetățenii noștri în condițiile în care ne aflăm. Trebuie să ne asigurăm că cetățenii noștri primesc informația corectă și pot avea încredere în mediul informațional în care trăiesc și activează. Dacă vrem să avem pace și coeziune socială bazată pe fapte reale, nu pe invențiile, semi-adevărurile, manipulările unor anumite grupuri, atunci noi trebuie să fim hotărîți”, a argumentat Natalia Gavrilița.

Premierul a adăugat că aceste canale au fost parte a războiului hibrid: „Noi vedem foarte clar o acțiune concertată, unde persoanele care au furat miliarde de la cetățenii acestei țări se folosesc inclusiv de retranslarea unor emisiuni populare din mediul informațional rusesc pentru a-și promova propriile interese și a porni acțiuni de destabilizare care sînt finanțate din banii cetățenilor. Noi am spus întotdeauna foarte deschis că vom lupta cu acești hoți, îi vom trage la răspundere, vom acționa împotriva activelor lor și neapărat vom aduce banii furați în buget, pentru ca să fie reîntorși cetățenilor”, a conchis șefa Guvernului.

Pe 16 decembrie 2022, CSE a dispus suspendarea licenței de emisie a șase posturi de televiziune (Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6, Orhei TV) pentru „lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina”.

4
0
0
0
46

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?