Acesta a declarat pentru TV8 că admite că ar putea fi reținut.
„După ziua de ieri, cînd am venit în calitate de avocat și m-am pomenit că sînt deja bănuit pe această cauză penală, azi urmările pot fi mai serioase, pot fi și reținut, nu neg aceste fapte și nu le exclud”, a declarat Rudenco.
În același timp, avocatul spune că cauza penală inițiată este aberantă, iar deputatul Sergiu Sîrbu a dat din start declarații false. Potrivit lui, incidentul de joi „nu poate nimeri în cadrul penal”. El spune că a fost de față cînd activistul Grigorciuc l-a pălmuit pe Sergiu Sîrbu, însă propriu-zis nu a avut nicio implicare în conflict, decît faptul că a încercat să-l aplaneze.
Rudenco a mai precizat că el riscă cinci ani de închisoare în baza articolului în care are statut de bănuit.
Incidentul dintre activistul Pavel Grigorciuc și deputatul Sergiu Sîrbu a avut loc în după-amiaza zilei de joi, după ședința Parlamentului, lîngă o cafenea din centrul capitalei. Soția deputatului Sergiu Sîrbu spune că acesta a fost bătut și că e internat în stare gravă. La rîndul său, Pavel Grigorciuc susține că i-ar fi dat doar o palmă parlamentarului, din motiv că acesta l-a insultat. La incident ar fi asistat și alți deputați din Partidul Democrat.
Adăuga comentariu