Această opinie a fost exprimată de comentatorul politic Roman Mihăieș în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de pe canalul NTV Moldova, transmite eNews.
„După alegerile locale, blocul ACUM a decis să rupă alianța cu socialiștii. Și acum ei încearcă să joace pe contradicții, să-și impună procurorul general și, probabil, ei au un fel de acord de rezervă fie cu o parte din fracțiunea democratică, fie cu întreaga fracțiune, pentru că de altfel eu nu pot explica de ce ei merg la o confruntare atît de dură cu socialiștii”, a spus Roman Mihăieș.
Comentînd cuvintele prezentatoarei potrivit cărora ACUM puțin probabil că se va înțelege cu democrații, comentatorul politic a spus că „interesele în politică sînt uneori mai mult decît dușmănia pe care o vedem la televizor”.„Maia Sandu a fost întrebată de zece ori, dacă sînt pregătiți să formeze o coaliție cu democrații? Ea a răspuns că dacă Plahotniuc și oamenii săi vor pleca, atunci - da. Plahotniuc a plecat și, prin urmare, formal, nu văd acolo nicio contradicție”, subliniază Roman Mihăieș.
„Astăzi, blocul ACUM a arătat că nu dorește să lucreze în continuare cu socialiștii, ci se confruntă cu ei și îi pun în fața faptului împlinit”, a spus comentatorul politic.
Adăuga comentariu