Medic de profesie, în prezent, ea este consilieră a Președintelui Republicii Moldova în domeniul sănătății.
Ala Nemerenco este originară din satul Soloneț, raionul Soroca. După absolvirea școlii medii din orașul Fălești, ea și-a continuat studiile la Institutul de Stat de Medicină și Farmacie.A lucrat în calitate de medic internist la Spitalul Clinic Republican, apoi a activat în cadrul fostei policlinici municipale nr. 8 din Chișinău.
Din anul 2000 activează în cadrul Universității de Medicină. Totodată, ea desfășoară activitate didactico-științifică în calitate de conferențiar universitar în cadrul Școlii de Management în Sănătate Publică a Universității de Medicină. Nemerenco a făcut studii de masterat în management şi sănătate publică și studii postuniversitare de doctorat.
Din 2002 este director al IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară.
În intervalul 2012 - 2015 a fost coordonator de proiect în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Oficiul Regional pentru Europa/Biroul de țară Republica Moldova.
În 2005, Ala Nemerenco a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru pace de către Organizația elvețiană „1000 de femei pentru pace”.
În perioada 2015-2019, a fost consilier municipal, președinte al Comisiei protecție socială, ocrotirea sănătății, educație, cultură și mass-media în Consiliul Municipal Chișinău. În 2010, a fost decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”.
De menționat că Ala Nemerenco a fost ministru al sănătății și în cadrul Guvernului condus de Natalia Gavrilița.
Adăuga comentariu