Anunțul a fost făcut astăzi de președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea, notează unimedia.info.
„Mîine comisia Juridică se va întruni în două ședințe, unde vor fi examinate aceste subiecte, începînd cu orele 12 va fi examinat demersul PG în privința încuviințării retragerii imunității domnului Jardan, și tot mîine începînd cu orele 15:00 vor fi examinate cele demersuri în privința domnului Ulanov.Probabil ați văzut volumul documentelor prezentat, acele anexe la demersul procurorului general. Pe fiecare capăt de acuzare, cel puțin în privința domnului Ulanov, dacă eu nu greșesc, sînt peste 500 de foi, de diferire documente, pentru aceasta este necesar ca toți inclusiv și domnul Ulanov să facă cunoștință cu aceste documente”, a declarat Bolea.
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a mers astăzi în Parlamentul Republicii Moldova „pentru a-și exercita dreptul de a cere încuviințarea ridicării imunității parlamentare a doi deputați”.
Adăuga comentariu