„Nu aș vrea să comentez partea juridică a aspectului, sînt treburi interne ale Republicii Moldova, însă există și un context politic în cadrul căruia au fost adoptate deciziile menționate. Am remarcat în repetate rînduri faptul că, în prezent, autorităților moldovenești li se încearcă impunerea agendei anti-ruse și presarea culturii ruse, limbii ruse, legăturilor culturale și umanitare cu țara noastră”, a declarat Zaharova într-o conferință din 29 septembrie.
Maria Zaharova susține că guvernarea de la Chișinău ar fi deranjată de repertoriul instituției culturale.
„Este vorba despre sabotarea culturii ruse, care a legat popoarele țărilor noastre, anumiți oameni și familii. Sunt rupte destine. În acest context pot fi înțeleși cei care consideră că deciziile cu privire la teatru și director sînt direcționate, de fapt, spre schimbarea conducerii și reformarea teatrului în limba rusă, al cărui repertoriu nu se încadrează în această agendă de integrare europeană a Chișinăului”, a spus reprezentanta MAE-ului rus.
Diplomata rusă a mai spus că știe că mulți locuitori ai Chișinăului se tem că teatrul ar putea fi demolat.
Adăuga comentariu