Semnătura decisivă, a șaptea, spun sursele, i-ar aparține lui Ion Guceac, doctor habilitat în drept, membru CSP, ales de Academia de Științe a Moldovei, relatează Glasul.
În imaginile de mai jos este surprinsă o convorbire dintre ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco și Ion Guceac, care are loc în timpul ședinței CSP de ieri.
Cei doi par a avea o discuție încinsă, după care au intrat împreună în sala de ședință a CSP. Surse din cadrul Consiliul Superior al Procurorilor, spun că semnătura lui Ion Guceac la această ședință a fost decisivă.
Șeful Procuraturii Generale Alexandr Stoianoglo a fost reținut marți pentru 72 de ore, după cîteva ore de la demararea unei anchete penale pe numele său care a dus la suspendarea sa din funcția de procuror general. Acesta este acuzat de abuz în serviciu. El a fost scos din clădirea Procuraturii Generale de angajații SIS.
Adăuga comentariu