X 
Cutremure stiri: 502

Igor Dodon își continuă vizitele în teritoriu

21 noi. 2020,, 16:31   Politică
8660 10

Președintele țării, Igor Dodon, își continuă vizitele în teritoriu. Astăzi șeful statului se află în sudul țării, în raioanele - Taraclia, Vulcănești, Ceadîr Lunga și Comrat.

"Inițial, am vizitat Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Albota, Taraclia, care astăzi marchează hramul. Am felicitat localnicii cu prilejul sărbătorii și le-am urat pace, sănătate, iar ocrotitorul ceresc pe care îl prăznuiesc în această zi, să-i protejeze de toate relele.

Ulterior, cu ocazia aniversării a 110-a de la înființarea volostei Taraclia, împreună cu prim-ministrul țării, Ion Chicu, președintele raionului Taraclia, Ivan Paslari și ambasadorul Republicii Bulgaria în Republica Moldova, Evgeni Stefanov Stoytchev, am participat la ceremonia de inaugurare a monumentului lui Ivan Berov – fost staroste (primar) al Taracliei", a anunțat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Igor Dodon și-a exprimat gratitudinea față de locuitorii raionului pentru votul acordat în cadrul alegerilor prezidențiale. În Taraclia Igor Dodon a acumulat 92.95%, fiind votat de 16702 de cetățeni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав